Vârcolacul

De coamă te-a prins raza lunii

Oare cum ai dormit multe veacuri

Și cum ai privit toți nebunii

Amăgind, promițând numai leacuri.

Privește apusul cu teamă

De sete nu poți respira

În jur e o lume vicleană

Ascunde cu grijă postura.

Mârșav pândești noaptea prada

Vânezi picături de ziuă

Soarele-ți va zdrobi retina

Dar topită privirea-ți continuă.

În inimă-ți bate un gong

Ții umbră degeaba pământului

Și glasul tău cântă diftong

Bătaia e pulsul trecutului.

Zadar

M-am tuns, bărbierit și spălat

Mi-am curățat de păcate pielea

Dar mirosul de perpetuu ratat

Nu l-am putut îndepărta.

La ușă mă uit așteptând

Ceasu-nchide ora zece,

Stau singur și m-alearg-un gând

Pe masă hrana-i rece.

Degeaba-s privirea și versul

Nicicând amandoi nu ne-am vrut,

Pansează-mi alcoolic uitatul

Și-ntoarce-te în așternut.

Nu-mi pune în mână balanță

Nu pot să mă echilibrez

Și poate sunt verde-n esență

Dar vreau să mă diluez.

Primitiv

Sunteți îndoctrinați majoritatea

Ați încetat a mai lupta,

V-ați consumat deja integritatea

Ea era tot ce mai conta.

Purtați pe cap vizor de cal

Și nu aveți o viziune,

Un sentiment primordial

Iubirea-i doar o slăbiciune.

V-adăpostiți în lăcomia zilelor

Și vă-nveliți mișel cu ceața,

Dar va veni lumina zorilor

Ca să vă spele fața.

Și ați pierdut ce era sfânt

Ați rupt chiar legătura,

Cu ce-i vital pe-acest pământ

Conexiunea cu natura.

Nu știu cum veți putea scăpa

De-al timpului mormânt,

Inevitabil  veți avea

Dureri fără veșmânt.

Căci asta meritați iudeilor

Voi ați trădat până și viața,

Dar noi avem răbdarea zeilor

Cei ce ne-au spus povața.

Spasial

Aș vrea să mergi cu mine pân’ la soare

Să ne prăjim speranțele și visele,

Să continuăm chiar de ne doare

Să ardem toate grijile.

Să ne lansăm mereu din răsărit

Cu nava noastră de iubire,

Asta e tot ce mi-am dorit

Până la ultima clipire.

În spațiu nava va pluti

Spre o eternă nemurire,

Căldura nu ne va topi

Vom face o descoperire.

Vom dispărea într-o lumină sumbră

Și zău că nu ne va păsa,

Căci eu voi fi în a ta umbră

Iar luna ne va eclipsa.

Secv

Mă-ntrebi mereu ce s-a întâmplat

Și de ce suntem așa reci,

Dizgrațios eu te privesc din pat

Ușa să nu o-nchizi când pleci.

Acum nu pot să-ti spun nimic

Din cauză că nu am limbă,

Nici capul nu pot să-l ridic

Căci mintea liberă se plimbă.

Nu știu ce speri, sau ce dorești

Eu ți-am dat tot și nu ai vrut,

Aș vrea să știi unde greșești

Și cât de tare m-a durut.

Încă te-aștept și zi și noapte

Să-mi fii mereu foarte aproape,

Să vii să ne vorbim în șoapte

Ș-apoi să ne culcăm în pleoape.

Fiul ploii

Eu sunt trecutul meu, prezentul meu

O muncă în progres, nu un destin

Eu sunt mereu cine aleg să fiu

Și nu aștept un semn divin.

Aș vrea să șterg tot ce-a fost ieri

Să mă opresc în loc și să zâmbesc

Să fiu în mijloc de nicăieri

Și-acolo să mă regasesc.

Părul să mă părăsească

Și hainele sa-mi fie de prisos,

Un adevăr să mă găsească

Și să nu-i fiu de folos.

Iar când durerea cade greu

Și vremea bună n-o alungă,

Să fii puțin în locul meu

Cu inima în pungă..

Lupin

Aș putea fi străin mereu

Tărâmului tău celălalt,

Ți-aș putea fi străin la greu

Cum e un pește pe asfalt.

Aș putea fi străin oricând

Tărâmului tău promis

Ți-aș putea fi străin în gând

Când te iubesc pe furiș..

Dar nu sunt un străin

Tu mă cunoști prea bine,

E doar un prădător hain

Ce se ascunde-n mine.

Tentativ

Te gândesc de ceva timp deja

Îți dau forme și te întortochez,

Doar de-aș putea schimba ceva

Să-ncerc din nou să te creez.

Te șterg rapid c-o radieră

Și scriu numai versuri de fum,

În jurul lor să desenez o sferă

Căci e numai noroi pe drum.

Și m-am obișnuit să stric câte ceva

Cu o mână în aer și una-n pământ,

Sper să nu te fi pierdut deja

Că nu voi mai putea să-ti cânt.

Și te pictez mereu pe-aceeași pânză

Când sufletul îți plânge liniștit,

Căci tu ești verde ca o frunză

Și iar în geam mi te-ai oprit.

Doar tu ești ancora ce-mi ține vasul

Și nu-ți pot rupe lanțul nici cu foc,

Aș vrea dar nu pot ține pasul

De ieri nu te mai simt deloc..

Steoria

Am văzut cum îți curgea luna pe față

Și cum lumina ei te radia,

Atunci tu te treziși la viață

Ființa cea din coasta mea.

Te ridici, ș-apoi creezi un tumult

Tu ca o ceață densă ai apărut,

Încerci s-aprinzi ce a fost stins demult

Doar o scânteie amară din trecut.

Dar stai, nu mai spera aiurea

Iubirea noastră nu mai este,

Și nu mai e nimic aievea

Nici măcar ce-i trupește.

Acum înghiți mii de suspine

Dar unele îți stau în gât,

Lasă că știu eu cel mai bine

Cum e să fii un amărât.

Cuplistică

Aș vrea curând să zbor din mine

Doar jumătate, nu de tot

Și tu să poți să zbori din tine

În aer să mă-nveți să înot.

Căci noi în aer ne vedeam adesea

Cu sufletul ne îmbrățișam,

Atingerea ne era zestrea

Când degete noi ne-ncleștam.

Palmele ne erau norii

Și dragostea ne era ploaia,

Eram precum nemuritorii

Arzându-ne văpaia.

Terapia durerii

Ți-aș sparge capul c-un burete

Pielea să ți-o fierb cu cerul,

Și creierul să-ți sară pe perete

Durerea să o simți ca gerul.

Tu speri să tac și-ai vrea să nu am față

Limba să-mi ia foc și gura să-mi înghețe,

Să mă faci nod și să mă pui pe-un fir de ață

Sau să am ochii plini de bețe.

M-a picurat în creștet vântul

Și aerul îmi pică greu,

Să mă aștepți în așternutul

În care-ai hibernat mereu.

Gânduri paralele

Când dormi tu, eu vorbesc cu stelele

Aș vrea macar atât să realizezi..

Când dorm, mi se inundă casele,

Ia zi.. când dormi, tu ce visezi?

Căci eu m-am săturat de-aceleași ghilotine

Mereu să-ti fac acelasi joc,

Să știi că-n oasele din mine

Nu mai e măduvă, ci foc.

Mă doare când mă taie norii

Și sângerez c-un sânge verde,

Nu înțeleg de ce-au fugit cocorii

Sau cum de dragostea se pierde..

La capăt

Foarte curând nu va mai fi ziua de mâine

În care să ne-ascundem, să sperăm și să visăm

Tu să te bucuri la un colț de pâine

Și cu borcanul gol, sfârșitu’ s-așteptăm.

E sete multă.. e cumplit în viață

Să te arunci prin gânduri sângeroase

Să tot aștepți să vezi în dimineață

O altă soartă, în zile dureroase.

Când tot ce speri și faci, nu mai contează

Când tot ce spui sfidează realitatea

Când sufletul nu radiază

Când n-are rost să-ți plângi singurătatea.

Ce amăgiri se întrupează-n tine ?

Degeaba o aștepți privind în urmă

Cu sufletul plin de suspine..

Pe viitoarea Evă.

Ea..

Din negura timpului s-a ridicat

Voioasă, plăpândă, frumoasă

În urma ei totul s-a dezintegrat

Ea rămânând aceeași crăiasă.

Atingerea ei e ca morfina

Sărutul ei oferă nemurirea

Singură, doar ea are vina

Pentru care am menirea.

Fără ea e tăcere, liniste, vid

Haosul îşi dezlanţuie trupele

Totul în jur e negru, morbid

Oamenii se-atacă între ei, hienele.

Eu am închis fereastra şi uşa

Îmi aştept sfârşitul, tot singur

Căci de eram cu ea, gingașa

Soarta-mi era alta, acum murmur.

În sfârşit mi-a sosit călăul

Îşi face treaba, încet ma divid

Ea pleacă, mă uită, mă lasă cu jugul.

Totul în jur e negru, morbid.

Portretul unei lacrimi

Mă regăseam în ceasul plin de ploi

Pe-un prag de ape m-așezam încet

S-ascult în asfințit cum râdeam noi

Ca un ecou făr’ de răsunet.

Adesea în răcoarea zilei locuiam

Și-n sinea mea incendiam castele

Spărgeam și tot spărgeam

Oglinzile din gânduri paralele.

Pășesc  în urma ta nepăsător

Pe străzile orașului cu brumă

Chiar știi tu ce-i în viitor,

Sau vrei sa nu mai vină?

Dar tu, iubito, ești un abur fin

Un nor de-atomi născut la întâmplare

De-aceea văd prin trupu-ți cristalin

Dureri fără scăpare.