Singurătate



Singurătate-n calea mea întunecată
Lumina vine dar tristețea o alungă
Ce simt eu e o poftă neînduplecată
Astăzi, aici, eu am să trag o dungă.

O să mă lupt cu mine și cu mintea mea
Copleșit de-un sentiment de neputință
Ca mântuire voi căra-n spinare marea
Și-n ochi voi ține captivă a ei esență.

Războiul inutil purtat pe 2 fronturi
Știm că pământul s-a săturat de pământeni,
E trist cum este cercul fără laturi
Și cum absența mea n-o s-o observe nimeni.


Un comentariu:

Adina Ioniță spunea...

"Sa fie oare pentru noi existenta un exil si neantul o patrie?"