Trezește-mă, căci..



A trebuit să te visez, ca să îți pot vorbi
A trebuit să te visez, ca să te pot iubi
A trebuit să te visez, ca să te pot privi
A trebuit să te visez, că altfel aș muri
De dorul tău.

Aș fi dorit să stai, în nopțile-astea reci
Aș fi dorit să stai, să fii a mea pe veci
Aș fi dorit să stai, cu mine timpul să petreci
Aș fi dorit să stai, de lângă mine să nu pleci
Că-mi este greu.

Deși nu mi-am dorit, tu totuși ai plecat
Deși nu ne-am văzut, chipul ți l-am visat
Deși n-am arătat, eu te-am iubit neîncetat
Deși-n zadar a fost, eu totuși am sperat
Să fiu al tău.

Aș vrea să știi, că eu am fost aici necontenit
Aș vrea să știu, că din iubire pot fi fericit
Aș vrea să vii, că-n singurătate am pierit
Aș vrea să fiu, tot ce vreodată ți-ai dorit
Să-ti fiu.


Vidia


Mi-am pus sufletul pe pernă și-aștept
un semn de la mărețul arhitect,
Că-n lumea noastră sferică de inimi
noi toți purtăm pe nume patimi.

Misterul și serenitatea ce găsesc în mine
mai poți afla în singuratice ruine,
Liniște peste tot, ca un pustiu de gălăgii
și-aud numai suspinul unei sălcii.

M-am angajat în slujba universului
pe post de donator de stele noi,
Nu mai sunt dorințe în cele căzătoare
asta așteaptă în noapte fiecare.

Doar peștii morți se lasă duși de val
actori ai acestui antic carnaval,
Se mută-n inimă nouă fără chirie
pe undeva, pe la periferie.