Sunt gol, atât de gol,
ca o vale fără ecou
Ecou pierdut prin voia
defrişării,
Să mă-ngropați sub un copac când oi muri
Nu m-aruncați la voia întâmplării.
Am nevoie de pământ cum are el nevoie
de mine
Pânză freatică, absoarbe-mi esența,
Cel mai bun optimist și-a schimbat prefixul
Făcându-și succint simțită absența.
Ține-ți sentimentele aproape, într-o cutie
Chiar de ți-o fi foame, n-o
deschide
Orbiți, flămânzi, nu știm, trecutul vine mâine
Ne transformăm, crisomelide.
Iar tu.. de ce privești cu ochii lăcrimați?
Tot răul spre bine, parc-așa ziceai,
Ai plecat și m-ai lăsat cu toți nebunii ăștia
Te uitai, mă priveai, dar nu
vedeai.
Frumusețea-i trecătoare, de aia nu ești lângă mine
Nu am regrete, dar
nici simpatie,
Cimitirul amintirilor îți șopteste “Adio, iubito!”
Doar eu știam ce-avea să fie.
Lumânarea-i încă aprinsă-n cămară, să știi
O să te-aștept și vară și iarnă,
Trăind cu gândul la tine,
speranța e oarbă
Vom vedea ce vrea
timpul să cearnă.
