Idilă

Pe un fotoliu vechi şi rupt petrec

în jurul meu e praf pe tot furnirul

Rânduri de ani ce cu greu trec

iubito, de tine nu imi trece dorul.

Sunt pentru voi marioneta nevoii

aruncat cu zor din mână-n mână

Şi m-aţi jucat pe aţă-n dansul ploii

iubirea-mi curge din ultima vână.

V-am căzut în adâncurile morţii,

să mă împiedic de linii de ură..

O ură ce pare că n-are proporţii

e timpul pentru acea dublură.

Aruncă-te, azi, în focul minciunii

înainte să pierzi inima frântă

Nu-mi ard în vatră tăciunii,

dar în suflet iubirea îmi cântă.

Pentru inima ce-am avut-o odată

Te-ai lasat trădată şi-nşelată prea uşor

Măcar de-ascultai raţionamentul uneori

Ascultă.. tot ce-i frumos se pierde-n zbor

A fost prea târziu şi te-am lăsat să mori.

Zâmbeai păşind pe aer şi flirtând cu luna

De unde să ştii că te-otrăvea treptat ?

Oarbă de iubire i-ai pus pe cap cununa

Speranţe deşarte.. ea nu te-a aşteptat.

Se năştea din mare în fiecare seară

Şi vă-ntâlneaţi când soarele dormea

Nu concepeai ca gandul ei sa doară

Tu-i erai noaptea în care strălucea.

Ai sperat că iubirea va fi nemuritoare

Şi că luna e destinată pentru tine

În fiecare noapte o strigi fără-ncetare

Te rog.. nu mai urla, că nu mai vine.

Parfum

Am ajuns de curând la marginea inimii mele

Şi ce-am găsit acolo m-a-ngrozit

Resturi de iubiri, de mă durea să calc pe ele

Rămăşiţele a tot ce eu am iubit.

Am încercat zadarnic să le ascund cumva

Dar nu puteam decât să le arunc

Aveam nevoie de curăţenie-n inima mea

Curată, cum e inima de prunc.

Dar pe măsură ce-aruncam şi curăţam

Gaseam piese care se potriveau

Lasam totul sa cadă şi uimit priveam

Cum resturile parcă se iubeau.

Şi se iubeau necontenit aproape de pierzanie

Atât de tare-ncât formau visele firii

Neputincios priveam din colţ plin de mânie

Tot ce vedeam, erau ruinele iubirii.

Am înghitit în sec, şi-ncet le-am dat drumul

Neştiind că fac loc pentru altele,

Inima s-a-nnegrit, a mai rămas parfumul

Ce-am mirosit mereu în stele.

Expus

Petrec singur în şoapte, amintiri trecute

Şi totul la gust mi-e foarte amar

Fără lumina ta, noaptea mă-nghite

Iubirea mea, celebru astru selenar.

Pe tine te zăresc în fiecare oglindă

Portal către dimensiuni nebănuite

Privirea ta pare că vrea să mă cuprindă

Una, din milioane de ispite.

Voi provoca din nou explozia primordială

Suflând lumina-n stele şi imense galaxii

Prin strălucirea lor atrag invidia regală

Dar mie nu imi pasă şi te aştept să vii.