Trezește-mă, căci..

A trebuit să te visez, ca să îți pot vorbi

A trebuit să te visez, ca să te pot iubi

A trebuit să te visez, ca să te pot privi

A trebuit să te visez, că altfel aș muri

De dorul tău.

Aș fi dorit să stai, în nopțile-astea reci

Aș fi dorit să stai, să fii a mea pe veci

Aș fi dorit să stai, cu mine timpul să petreci

Aș fi dorit să stai, de lângă mine să nu pleci

Că-mi este greu.

Deși nu mi-am dorit, tu totuși ai plecat

Deși nu ne-am văzut, chipul ți l-am visat

Deși n-am arătat, eu te-am iubit neîncetat

Deși-n zadar a fost, eu totuși am sperat

Să fiu al tău.

Aș vrea să știi, că eu am fost aici necontenit

Aș vrea să știu, că din iubire pot fi fericit

Aș vrea să vii, că-n singurătate am pierit

Aș vrea să fiu, tot ce vreodată ți-ai dorit

Să-ti fiu.

Vidia

Mi-am pus sufletul pe pernă și-aștept
un semn de la mărețul arhitect,
Că-n lumea noastră sferică de inimi
noi toți purtăm pe nume patimi.

Misterul și serenitatea ce găsesc în mine
mai poți afla în singuratice ruine,
Liniște peste tot, ca un pustiu de gălăgii
și-aud numai suspinul unei sălcii.

M-am angajat în slujba universului
pe post de donator de stele noi,
Nu mai sunt dorințe în cele căzătoare
asta așteaptă în noapte fiecare.

Doar peștii morți se lasă duși de val
actori ai acestui antic carnaval,
Se mută-n inimă nouă fără chirie
pe undeva, pe la periferie.

Eu, lupul

Eu sunt roua plantelor în primăvară
Căldura familiei din pădure
Frate cu tot pământul
Eu, lupul.

Eu sunt urletul ce-auzi în noapte vara
Cel ce cântă în tandem cu luna
Și apoi își joacă dansul
Eu, lupul.

Eu sunt foșnetul de frunze toamna
Vânătorul făcându-se nevăzut
Șoapta ce îngână vântul
Eu, lupul.

Eu sunt frigul ce intră-n oase iarna
Colțul rece pe bătaia inimii
Avalanșa ce caută jugul
Eu, lupul.

Cum..?

Cum să încep a-ți explica a mea iubire?

Când tu nu vrei să fii iubită,

Și mor..

Puțin câte puțin cu fiece privire?

Cum să mă-nalț pe culmile cele semețe?

Când tu ești aerul ce îl respir,

Și mor..

Puțin câte puțin într-un ocean de fețe?

Cum pot să nu-ți visez în noapte chipul?

C-atunci când nu te vad,

Moare..

Puțin câte puțin de dorul tău și timpul?

Și cum să-i spun acestui dor nebun de tine?
C-atunci când tu nu ești aici,
Eu mor..
Din ce în ce mai mult în mine?

Iar atunci..

Să moară-n mine voi lăsa

dorinţa de-a iubi ochii tăi,

Eu voi lăsa.. tu vei pleca

departe, peste munţi şi văi.

Vei apropia chipul de alt chip

vei îmbrăţişa alte degete,

Te vei amesteca într-un nisip

în mare să-ţi acoperi urlete.

Eu îţi voi fi prezent în gând

posedând iubirea pentru el,

Sufletul îţi va fi flămând

de un alt suflet paralel.

Iar intimitatea nopţii trăite

se va uita încet.. uşor,

„Sunt goală de tine, iubite!”

noaptea.. vei şopti cu dor.

Idilă

Pe un fotoliu vechi şi rupt petrec

în jurul meu e praf pe tot furnirul

Rânduri de ani ce cu greu trec

iubito, de tine nu imi trece dorul.

Sunt pentru voi marioneta nevoii

aruncat cu zor din mână-n mână

Şi m-aţi jucat pe aţă-n dansul ploii

iubirea-mi curge din ultima vână.

V-am căzut în adâncurile morţii,

să mă împiedic de linii de ură..

O ură ce pare că n-are proporţii

e timpul pentru acea dublură.

Aruncă-te, azi, în focul minciunii

înainte să pierzi inima frântă

Nu-mi ard în vatră tăciunii,

dar în suflet iubirea îmi cântă.

Pentru inima ce-am avut-o odată

Te-ai lasat trădată şi-nşelată prea uşor

Măcar de-ascultai raţionamentul uneori

Ascultă.. tot ce-i frumos se pierde-n zbor

A fost prea târziu şi te-am lăsat să mori.

Zâmbeai păşind pe aer şi flirtând cu luna

De unde să ştii că te-otrăvea treptat ?

Oarbă de iubire i-ai pus pe cap cununa

Speranţe deşarte.. ea nu te-a aşteptat.

Se năştea din mare în fiecare seară

Şi vă-ntâlneaţi când soarele dormea

Nu concepeai ca gandul ei sa doară

Tu-i erai noaptea în care strălucea.

Ai sperat că iubirea va fi nemuritoare

Şi că luna e destinată pentru tine

În fiecare noapte o strigi fără-ncetare

Te rog.. nu mai urla, că nu mai vine.

Parfum

Am ajuns de curând la marginea inimii mele

Şi ce-am găsit acolo m-a-ngrozit

Resturi de iubiri, de mă durea să calc pe ele

Rămăşiţele a tot ce eu am iubit.

Am încercat zadarnic să le ascund cumva

Dar nu puteam decât să le arunc

Aveam nevoie de curăţenie-n inima mea

Curată, cum e inima de prunc.

Dar pe măsură ce-aruncam şi curăţam

Gaseam piese care se potriveau

Lasam totul sa cadă şi uimit priveam

Cum resturile parcă se iubeau.

Şi se iubeau necontenit aproape de pierzanie

Atât de tare-ncât formau visele firii

Neputincios priveam din colţ plin de mânie

Tot ce vedeam, erau ruinele iubirii.

Am înghitit în sec, şi-ncet le-am dat drumul

Neştiind că fac loc pentru altele,

Inima s-a-nnegrit, a mai rămas parfumul

Ce-am mirosit mereu în stele.

Expus

Petrec singur în şoapte, amintiri trecute

Şi totul la gust mi-e foarte amar

Fără lumina ta, noaptea mă-nghite

Iubirea mea, celebru astru selenar.

Pe tine te zăresc în fiecare oglindă

Portal către dimensiuni nebănuite

Privirea ta pare că vrea să mă cuprindă

Una, din milioane de ispite.

Voi provoca din nou explozia primordială

Suflând lumina-n stele şi imense galaxii

Prin strălucirea lor atrag invidia regală

Dar mie nu imi pasă şi te aştept să vii.

Poetul, stiloul şi hârtia

O.. de când nu te-am mai scrijelit, celuloză dragă

Ce mult a trecut de când te-am mângâiat duios

De când nu ţi-am povestit ce nu ştie o lume-ntreagă

Lucruri ce mă fac să merg între ei cu capul jos.

Trăiri şi gânduri ce ţi le împărtăşeam cândva

În vremea când încă o aveam în inimă şi gând

Atunci când noaptea, stiloul încă iţi soptea

Îţi povesteam ţie tot.. iar eu încet, încet uitând.

Fiecare cicatrice albastră îţi era povară grea

Şi trebuia s-o porţi cu tine până în infern

Iar orice semn în plus te apăsa şi te rupea

Eliberarea mea, dar pentru tine chin etern.

Timpul a trecut şi-am încercat s-o uit, îţi jur

Ţi-am dat şi ţie drumul oprind agonia..

Acum te ţin aproape, să te las nu mă-ndur

Tot ce contează.. poetul, stiloul şi hârtia.

Despre azi

Sunt gol, atât de gol, ca o vale fără ecou

Ecou pierdut prin voia defrişării,

Să mă-ngropați sub un copac când oi muri

Nu m-aruncați la voia întâmplării.

Am nevoie de pământ cum are el nevoie de mine

Pânză freatică, absoarbe-mi esența,

Cel mai bun optimist și-a schimbat prefixul

Făcându-și succint simțită absența.

Ține-ți sentimentele aproape, într-o cutie

Chiar de ți-o fi foame, n-o deschide

Orbiți, flămânzi, nu știm, trecutul vine mâine

Ne transformăm, crisomelide.

Iar tu.. de ce privești cu ochii lăcrimați?

Tot răul spre bine, parc-așa ziceai,

Ai plecat și m-ai lăsat cu toți nebunii ăștia

Te uitai, mă priveai, dar nu vedeai.

Frumusețea-i trecătoare, de aia nu ești lângă mine

Nu am regrete, dar nici simpatie,

Cimitirul amintirilor îți șopteste “Adio, iubito!”

Doar eu știam ce-avea să fie.

Lumânarea-i încă aprinsă-n cămară, să știi

O să te-aștept și vară și iarnă,

Trăind cu gândul la tine, speranța e oarbă

Vom vedea ce vrea timpul să cearnă.

În nimicul unei nopţi..

Caut persoana cu care-am trăit clipele
Chiar dacă-i minciuna,
Caut locul unde-a înecat marea soarele
Și s-a-ntâlnit cu luna.

Din tot ce-a fost, nimic n-a mai rămas
Aceste lacrimi nu se pot usca,
Mintea mi-e ceață, inima bombă cu ceas
Și țin în mână absența ta.

Prin ploaie și prin vânt cu picioarele-n pământ
Secunda vrea ochii să-nchidă..
Înspre tine m-am aruncat fără niciun avânt,
De unde să stiu că esti efemeridă ?

Despărțirea-l rănește pe cel trăit în iubire
Ș-apoi lasă loc schimbării,
Dar lipsa ta a dus la o cumplită dezolare
Singurătatea e locul purificării.