Aș vrea curând să zbor din mine
Doar jumătate, nu de tot
Și tu să poți să zbori din tine
În aer să mă-nveți să înot.
Căci noi în aer ne vedeam adesea
Cu sufletul ne îmbrățișam,
Atingerea ne era zestrea
Când degete noi ne-ncleștam.
Palmele ne erau norii
Și dragostea ne era ploaia,
Eram precum nemuritorii
Arzându-ne văpaia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu