Mă regăseam în ceasul plin de ploi
Pe-un prag de ape m-așezam încet
S-ascult în asfințit cum râdeam noi
Ca un ecou făr’ de răsunet.
Adesea în răcoarea zilei locuiam
Și-n sinea mea incendiam castele
Spărgeam și tot spărgeam
Oglinzile din gânduri paralele.
Pășesc
în urma ta nepăsător
Pe străzile orașului cu brumă
Chiar știi tu ce-i în viitor,
Sau vrei sa nu mai vină?
Dar tu, iubito, ești un abur fin
Un nor de-atomi născut la întâmplare
De-aceea văd prin trupu-ți cristalin
Dureri fără scăpare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu