Trezește-mă, căci..

A trebuit să te visez, ca să îți pot vorbi

A trebuit să te visez, ca să te pot iubi

A trebuit să te visez, ca să te pot privi

A trebuit să te visez, că altfel aș muri

De dorul tău.

Aș fi dorit să stai, în nopțile-astea reci

Aș fi dorit să stai, să fii a mea pe veci

Aș fi dorit să stai, cu mine timpul să petreci

Aș fi dorit să stai, de lângă mine să nu pleci

Că-mi este greu.

Deși nu mi-am dorit, tu totuși ai plecat

Deși nu ne-am văzut, chipul ți l-am visat

Deși n-am arătat, eu te-am iubit neîncetat

Deși-n zadar a fost, eu totuși am sperat

Să fiu al tău.

Aș vrea să știi, că eu am fost aici necontenit

Aș vrea să știu, că din iubire pot fi fericit

Aș vrea să vii, că-n singurătate am pierit

Aș vrea să fiu, tot ce vreodată ți-ai dorit

Să-ti fiu.

Vidia

Mi-am pus sufletul pe pernă și-aștept
un semn de la mărețul arhitect,
Că-n lumea noastră sferică de inimi
noi toți purtăm pe nume patimi.

Misterul și serenitatea ce găsesc în mine
mai poți afla în singuratice ruine,
Liniște peste tot, ca un pustiu de gălăgii
și-aud numai suspinul unei sălcii.

M-am angajat în slujba universului
pe post de donator de stele noi,
Nu mai sunt dorințe în cele căzătoare
asta așteaptă în noapte fiecare.

Doar peștii morți se lasă duși de val
actori ai acestui antic carnaval,
Se mută-n inimă nouă fără chirie
pe undeva, pe la periferie.

Eu, lupul

Eu sunt roua plantelor în primăvară
Căldura familiei din pădure
Frate cu tot pământul
Eu, lupul.

Eu sunt urletul ce-auzi în noapte vara
Cel ce cântă în tandem cu luna
Și apoi își joacă dansul
Eu, lupul.

Eu sunt foșnetul de frunze toamna
Vânătorul făcându-se nevăzut
Șoapta ce îngână vântul
Eu, lupul.

Eu sunt frigul ce intră-n oase iarna
Colțul rece pe bătaia inimii
Avalanșa ce caută jugul
Eu, lupul.

Cum..?

Cum să încep a-ți explica a mea iubire?

Când tu nu vrei să fii iubită,

Și mor..

Puțin câte puțin cu fiece privire?

Cum să mă-nalț pe culmile cele semețe?

Când tu ești aerul ce îl respir,

Și mor..

Puțin câte puțin într-un ocean de fețe?

Cum pot să nu-ți visez în noapte chipul?

C-atunci când nu te vad,

Moare..

Puțin câte puțin de dorul tău și timpul?

Și cum să-i spun acestui dor nebun de tine?
C-atunci când tu nu ești aici,
Eu mor..
Din ce în ce mai mult în mine?

Iar atunci..

Să moară-n mine voi lăsa

dorinţa de-a iubi ochii tăi,

Eu voi lăsa.. tu vei pleca

departe, peste munţi şi văi.

Vei apropia chipul de alt chip

vei îmbrăţişa alte degete,

Te vei amesteca într-un nisip

în mare să-ţi acoperi urlete.

Eu îţi voi fi prezent în gând

posedând iubirea pentru el,

Sufletul îţi va fi flămând

de un alt suflet paralel.

Iar intimitatea nopţii trăite

se va uita încet.. uşor,

„Sunt goală de tine, iubite!”

noaptea.. vei şopti cu dor.

Idilă

Pe un fotoliu vechi şi rupt petrec

în jurul meu e praf pe tot furnirul

Rânduri de ani ce cu greu trec

iubito, de tine nu imi trece dorul.

Sunt pentru voi marioneta nevoii

aruncat cu zor din mână-n mână

Şi m-aţi jucat pe aţă-n dansul ploii

iubirea-mi curge din ultima vână.

V-am căzut în adâncurile morţii,

să mă împiedic de linii de ură..

O ură ce pare că n-are proporţii

e timpul pentru acea dublură.

Aruncă-te, azi, în focul minciunii

înainte să pierzi inima frântă

Nu-mi ard în vatră tăciunii,

dar în suflet iubirea îmi cântă.

Pentru inima ce-am avut-o odată

Te-ai lasat trădată şi-nşelată prea uşor

Măcar de-ascultai raţionamentul uneori

Ascultă.. tot ce-i frumos se pierde-n zbor

A fost prea târziu şi te-am lăsat să mori.

Zâmbeai păşind pe aer şi flirtând cu luna

De unde să ştii că te-otrăvea treptat ?

Oarbă de iubire i-ai pus pe cap cununa

Speranţe deşarte.. ea nu te-a aşteptat.

Se năştea din mare în fiecare seară

Şi vă-ntâlneaţi când soarele dormea

Nu concepeai ca gandul ei sa doară

Tu-i erai noaptea în care strălucea.

Ai sperat că iubirea va fi nemuritoare

Şi că luna e destinată pentru tine

În fiecare noapte o strigi fără-ncetare

Te rog.. nu mai urla, că nu mai vine.

Parfum

Am ajuns de curând la marginea inimii mele

Şi ce-am găsit acolo m-a-ngrozit

Resturi de iubiri, de mă durea să calc pe ele

Rămăşiţele a tot ce eu am iubit.

Am încercat zadarnic să le ascund cumva

Dar nu puteam decât să le arunc

Aveam nevoie de curăţenie-n inima mea

Curată, cum e inima de prunc.

Dar pe măsură ce-aruncam şi curăţam

Gaseam piese care se potriveau

Lasam totul sa cadă şi uimit priveam

Cum resturile parcă se iubeau.

Şi se iubeau necontenit aproape de pierzanie

Atât de tare-ncât formau visele firii

Neputincios priveam din colţ plin de mânie

Tot ce vedeam, erau ruinele iubirii.

Am înghitit în sec, şi-ncet le-am dat drumul

Neştiind că fac loc pentru altele,

Inima s-a-nnegrit, a mai rămas parfumul

Ce-am mirosit mereu în stele.

Expus

Petrec singur în şoapte, amintiri trecute

Şi totul la gust mi-e foarte amar

Fără lumina ta, noaptea mă-nghite

Iubirea mea, celebru astru selenar.

Pe tine te zăresc în fiecare oglindă

Portal către dimensiuni nebănuite

Privirea ta pare că vrea să mă cuprindă

Una, din milioane de ispite.

Voi provoca din nou explozia primordială

Suflând lumina-n stele şi imense galaxii

Prin strălucirea lor atrag invidia regală

Dar mie nu imi pasă şi te aştept să vii.

Poetul, stiloul şi hârtia

O.. de când nu te-am mai scrijelit, celuloză dragă

Ce mult a trecut de când te-am mângâiat duios

De când nu ţi-am povestit ce nu ştie o lume-ntreagă

Lucruri ce mă fac să merg între ei cu capul jos.

Trăiri şi gânduri ce ţi le împărtăşeam cândva

În vremea când încă o aveam în inimă şi gând

Atunci când noaptea, stiloul încă iţi soptea

Îţi povesteam ţie tot.. iar eu încet, încet uitând.

Fiecare cicatrice albastră îţi era povară grea

Şi trebuia s-o porţi cu tine până în infern

Iar orice semn în plus te apăsa şi te rupea

Eliberarea mea, dar pentru tine chin etern.

Timpul a trecut şi-am încercat s-o uit, îţi jur

Ţi-am dat şi ţie drumul oprind agonia..

Acum te ţin aproape, să te las nu mă-ndur

Tot ce contează.. poetul, stiloul şi hârtia.

Despre azi

Sunt gol, atât de gol, ca o vale fără ecou

Ecou pierdut prin voia defrişării,

Să mă-ngropați sub un copac când oi muri

Nu m-aruncați la voia întâmplării.

Am nevoie de pământ cum are el nevoie de mine

Pânză freatică, absoarbe-mi esența,

Cel mai bun optimist și-a schimbat prefixul

Făcându-și succint simțită absența.

Ține-ți sentimentele aproape, într-o cutie

Chiar de ți-o fi foame, n-o deschide

Orbiți, flămânzi, nu știm, trecutul vine mâine

Ne transformăm, crisomelide.

Iar tu.. de ce privești cu ochii lăcrimați?

Tot răul spre bine, parc-așa ziceai,

Ai plecat și m-ai lăsat cu toți nebunii ăștia

Te uitai, mă priveai, dar nu vedeai.

Frumusețea-i trecătoare, de aia nu ești lângă mine

Nu am regrete, dar nici simpatie,

Cimitirul amintirilor îți șopteste “Adio, iubito!”

Doar eu știam ce-avea să fie.

Lumânarea-i încă aprinsă-n cămară, să știi

O să te-aștept și vară și iarnă,

Trăind cu gândul la tine, speranța e oarbă

Vom vedea ce vrea timpul să cearnă.

În nimicul unei nopţi..

Caut persoana cu care-am trăit clipele
Chiar dacă-i minciuna,
Caut locul unde-a înecat marea soarele
Și s-a-ntâlnit cu luna.

Din tot ce-a fost, nimic n-a mai rămas
Aceste lacrimi nu se pot usca,
Mintea mi-e ceață, inima bombă cu ceas
Și țin în mână absența ta.

Prin ploaie și prin vânt cu picioarele-n pământ
Secunda vrea ochii să-nchidă..
Înspre tine m-am aruncat fără niciun avânt,
De unde să stiu că esti efemeridă ?

Despărțirea-l rănește pe cel trăit în iubire
Ș-apoi lasă loc schimbării,
Dar lipsa ta a dus la o cumplită dezolare
Singurătatea e locul purificării.

Un renunţ

Aud vântul aspru mângâind, pământu-ngheaţă
Liniştea ceţii de seară pică-n ureche ca o şoaptă
Nordicii toţi se bucură căci frigul prinde viaţă
Peste tot şi peste toate, umbra şi privirea dreaptă.

Nu mai vorbi, nu vreau s-aud nimic de oraşe
Vreau ca habitat un mediu lipsit de confort,
Poporul tăcut e captiv în mii şi mii de lăcaşe
Lumea petrece și eu dorm sub copacul mort.

Degeaba flacăra ta imi dă căldură şi lumină,
Ce-i fericirea, decât un pansament al durerii
Iar la sfârşitul oceanului întinde-mi o mână
Sau dacă nu.. chiar dă-mă cu totul uitării.

Decembru

Îmi era dor de zăpada și de vântul ce îngheață

Și de nopțile în care lumea pare că-și ține respirația

Mergând acum pe stradă, tot ce pot să văd în față

Niște adunături de oameni continuând tradiția.

Și iar aș vrea să fiu cu tine sub noaptea fără stele

Naivi tăcuți împrăștiind în jur iubirea noastră

Ce clipe.. deja mi-e dor când mă gândesc la ele

Iar drumu-i foarte lung în astă seară albastră.

Să te țin în brațe, frumos miez șlefuit de safir

Am fost până acum într-o urâtă căutare..

De-ar fi s-aleg între iubire și aerul ce-l respir,

Ți-aș spune „Te iubesc” cu ultima suflare.

Dar e păcat că tu ești doar un mare demagog

Și-am obosit mereu să-ți văd inima de piatră,

Decembru ai milă de mine, e tot ce te rog

Căci drumu-i foarte lung în astă seară albastră.

Eșec

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos

Să te mândrești cu mine peste ani

Și când ți-e tare greu, să-ți fie de folos

Ceva ce-ar speria și pe spartani.

                                                  

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos

Creat cu toată-ndemânarea mea,

Ceva ce ai putea trimite-n cosmos

Ceva măreț ce nu va dispărea.

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos

Ceva să poți privi cu admirație

Apoi să povestești vreunui strămoș

Ce poți face din imaginație.

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos

Și zău că m-am străduit din greu,

Tot ce-a ieșit.. este ceva dezastruos

Și va rămâne-n capul meu.

Tatăl Pământ

Există un om bătrân de miliarde de ani

Nimeni nu știe exact când s-a născut,

I-ar face invidioși pe bătranii veterani

Și nu se vaită, deși prin multe a trecut.

I-au tăiat toate râurile curgătoare

I-au jupuit bucați mari din piele,

El a rămas tăcut chiar dacă doare

A dres ce-a mai rămas din ele.

Acum ridică mâinile înjunghiate

Șoptind că încă-l putem vindeca,

Noi auzind, cu sufletele-ndurerate

Începem ușor, bătrânul bandaja.

Meticuloși asemeni doctorilor iscusiți

Cu unguente, ac și multă medicină,

Recuperând toți anii aceștia pierduți

Insinuând ca nu suntem noi de vină.

Îi întoarcem cu grijă corpul răvășit

Cu fața în sus spre cerul magnific,

E bucuros pentru c-aproape s-a sfârșit

Din lupta lui mai e un pic.

Și ce găsim sub trupul frânt pe toți uimește

Este iubita lui de-o viață, femeia bătrână,

Pentru ultima oară cu drag o privește

Se stinge încet și-i dă drumul la mână.

În tot acest timp a protejat-o atent

Știind că omenirea pe la spate îl fură,

Am greșit că nu i-am supravegheat permanent

Pe Tatăl Pământ și pe Mama Natură.

Mesmeriza

O insulă de gând în mijlocul oceanului

Pe plaja mea ai apărut tu ca o briză

Ești ce-am sperat mereu de-a lungul anului

Ceea ce eu numesc o blândă mesmeriză.

O mică tornadă aspirând nisipul fin

Dar foarte violentă-n calea ta rotundă

Pe sus m-ai ridicat și m-ai lovit din plin

Și-n mintea mea tu ai creat o undă.

Sunt prins în câmpul gravitațional uman

Acum până și glasul tău venin mă unge

Nu are rost să mă ascund sub paravan

Ori să mă leg cu al tău păr pătat de sânge.

În mijlocul furtunii, noi doi așezați nicăieri

Nici n-am început dar nici n-am terminat

Suspinând un ecou după mii și mii de plăceri

Nu vreau nimic, decât să știi că te-am uitat.

Iar inundate, sentimentele îmi curg șiroi

Oricât aș vrea, acum deloc nu pot să te ating

Nu cred eu că distanța-i relativă între noi

Ci doar suntem ca doi magneți ce se resping.

Singurătate

Singurătate-n calea mea întunecată

Lumina vine dar tristețea o alungă

Ce simt eu e o poftă neînduplecată

Astăzi, aici, eu am să trag o dungă.

O să mă lupt cu mine și cu mintea mea

Copleșit de-un sentiment de neputință

Ca mântuire voi căra-n spinare marea

Și-n ochi voi ține captivă a ei esență.

Războiul inutil purtat pe 2 fronturi

Știm că pământul s-a săturat de pământeni,

E trist cum este cercul fără laturi

Și cum absența mea n-o s-o observe nimeni.

Construcții

Ce arde-n mine nu e foc și nici vulcan

E o scânteie ce-a aprins un vis pierdut

Speranța mea e matematică de-un an

Calculând-o intervine factorul necunoscut.

Cand eu sunt X și tu esti Y-ul

Pierduți in ecuația iubirii noastre

Ceea ce căutam, soluția e null

Căci noi suntem transfigurați în astre.

Două construcții colosale pline de-atomi

Quasari pulsând pe-ntinse galaxii

Două stele pitice denumite gnomi

Uniți, atingem viteza luminii.

Ne vom mări dimensiunea cunoștinței

Aceasta creștere nu poate fi condiționată

Este expansiunea sferei conștiinței

Și doar de spirit ea va fi consolidată.

Comet

Din colț de stele iarăși am căzut în gol

Plutind prin vid, abisul negru și neștire

Amara lună m-a privit, punct de namol

Nicicând nu mi-a fost așa dor de o privire.

Totul e violent și luminos în jurul meu

Orizontul infinit din universuri paralele

Departe de refugiul credinței - ateu

Moment de neputință-n gândurile mele.

Astronaut mereu pierdut în spațiul antic

Om preistoric venerând acest pământ

Spre voi privirea mea deloc n-am să ridic

Când totul moare-n praf și voi v-ați frânt.

Tribal

Timp de-un car întreg de ani

Multe zile, ore și secunde

N-am avut nevoi de bani

Locul unde răul se-ascunde.

Am trăit nomazi, cutreierând

Vânam pentru blănuri și carne

Din copaci și tufe culegând

Suvenir din colți și coarne.

Noi în pădurea deasă locuiam

Pe vaste câmpii și pe coline

Cu focul din cer ne încălzeam

Și asteptam ceva ce nu mai vine.

Aceste amintiri le am mereu

Un sentiment ce eu împărtășesc

Și știu că le-a mai fost și greu

Dar eu în trib mă regăsesc.

Citadela

Pe spatele florii deschise

Sunt semnele unei victorii

O luptă ce vezi doar în vise

O luptă în straie sonorii.

Trimiteți voinici întăriri

Un aprig efort de susținere

Un asediu de mii de sclipiri

Așa se nasc imperiile tinere.

Și-am făurit în zori arme noi

S-atacăm un măreț edificiu

Trupele cad în șuvoi

Victoria cere un sacrificiu.

Învins-am focul cu furtuna

Suflam cu gheață-mprejur

Învins-am până și minciuna

Cu tot ce e frumos si pur.

Așa să scrieți în istorii

Că-n lupta cea întunecată

Eroi la marginea comorii

Sunt cei cu mintea curată.

Mama

De cand ne naștem suntem goi

Și orice vis am urmărit

Chiar și când creștem în eroi

Din spate ea ne-a îngrijit.

S-a straduit mereu sărmana

Să-ți fie numai bine

Și cand e greu întinde mâna

Să te-ajute pe tine.

Tu ești copilul ei iubit

Iubirea nu se va schimba,

Ești tot ce ea a prețuit

Degeaba nu te va certa.

Când ceri un sfat altcuiva

Si orice-ar zice nu ajută,

Gandește-te la mama ta

Ascult-o că prin viață e trecută.

Evada

Societatea-i o eroare

Al unui calcul matematic

Făcut de unul mare

Ce-n slăvi eu nu-l ridic.

Un act național dramatic

Sau un experiment moral

Luați toți parte sistematic

La un asiduu ritual.

Vandalizați mereu natura

Și îl numiți progres

Ați ignorat rapid cultura

Să vă-ndopați cu succes.

Ați provocat ce-i iminent

Al treilea război vine

Si este fără precedent

Ce se întâmplă-n lume.

Tu înțelege-mi liniștea

Ca să-nțelegi cuvintele

Să știi că doar tăcerea

Ne va deschide sufletele.

Rădăcin

Nimic nu mă inspiră

Nici dragostea din tine

Civilizația aspiră

Tot ce e bun din mine.

Nu vreau nimic deosebit

Spiritual sau fizic

Doar să dispar subit

Din lumea asta de nimic.

Și mă îmbrac în frunze

Solul îmi e podeaua

Nimeni să nu m-acuze

Când mă hrănesc cu roua.

Îmi fac acoperiș din stele

Noaptea s-admir lumina

Pereții să-i am din nuiele

Pădurea e cortina.

Ciocanitorile să bată cuie

Să-mi cânte mereu dimineața

Să-mi îndulcească zile

Așa să îmi continui viața.

Vârcolacul

De coamă te-a prins raza lunii

Oare cum ai dormit multe veacuri

Și cum ai privit toți nebunii

Amăgind, promițând numai leacuri.

Privește apusul cu teamă

De sete nu poți respira

În jur e o lume vicleană

Ascunde cu grijă postura.

Mârșav pândești noaptea prada

Vânezi picături de ziuă

Soarele-ți va zdrobi retina

Dar topită privirea-ți continuă.

În inimă-ți bate un gong

Ții umbră degeaba pământului

Și glasul tău cântă diftong

Bătaia e pulsul trecutului.

Zadar

M-am tuns, bărbierit și spălat

Mi-am curățat de păcate pielea

Dar mirosul de perpetuu ratat

Nu l-am putut îndepărta.

La ușă mă uit așteptând

Ceasu-nchide ora zece,

Stau singur și m-alearg-un gând

Pe masă hrana-i rece.

Degeaba-s privirea și versul

Nicicând amandoi nu ne-am vrut,

Pansează-mi alcoolic uitatul

Și-ntoarce-te în așternut.

Nu-mi pune în mână balanță

Nu pot să mă echilibrez

Și poate sunt verde-n esență

Dar vreau să mă diluez.

Primitiv

Sunteți îndoctrinați majoritatea

Ați încetat a mai lupta,

V-ați consumat deja integritatea

Ea era tot ce mai conta.

Purtați pe cap vizor de cal

Și nu aveți o viziune,

Un sentiment primordial

Iubirea-i doar o slăbiciune.

V-adăpostiți în lăcomia zilelor

Și vă-nveliți mișel cu ceața,

Dar va veni lumina zorilor

Ca să vă spele fața.

Și ați pierdut ce era sfânt

Ați rupt chiar legătura,

Cu ce-i vital pe-acest pământ

Conexiunea cu natura.

Nu știu cum veți putea scăpa

De-al timpului mormânt,

Inevitabil  veți avea

Dureri fără veșmânt.

Căci asta meritați iudeilor

Voi ați trădat până și viața,

Dar noi avem răbdarea zeilor

Cei ce ne-au spus povața.

Spasial

Aș vrea să mergi cu mine pân’ la soare

Să ne prăjim speranțele și visele,

Să continuăm chiar de ne doare

Să ardem toate grijile.

Să ne lansăm mereu din răsărit

Cu nava noastră de iubire,

Asta e tot ce mi-am dorit

Până la ultima clipire.

În spațiu nava va pluti

Spre o eternă nemurire,

Căldura nu ne va topi

Vom face o descoperire.

Vom dispărea într-o lumină sumbră

Și zău că nu ne va păsa,

Căci eu voi fi în a ta umbră

Iar luna ne va eclipsa.

Secv

Mă-ntrebi mereu ce s-a întâmplat

Și de ce suntem așa reci,

Dizgrațios eu te privesc din pat

Ușa să nu o-nchizi când pleci.

Acum nu pot să-ti spun nimic

Din cauză că nu am limbă,

Nici capul nu pot să-l ridic

Căci mintea liberă se plimbă.

Nu știu ce speri, sau ce dorești

Eu ți-am dat tot și nu ai vrut,

Aș vrea să știi unde greșești

Și cât de tare m-a durut.

Încă te-aștept și zi și noapte

Să-mi fii mereu foarte aproape,

Să vii să ne vorbim în șoapte

Ș-apoi să ne culcăm în pleoape.

Fiul ploii

Eu sunt trecutul meu, prezentul meu

O muncă în progres, nu un destin

Eu sunt mereu cine aleg să fiu

Și nu aștept un semn divin.

Aș vrea să șterg tot ce-a fost ieri

Să mă opresc în loc și să zâmbesc

Să fiu în mijloc de nicăieri

Și-acolo să mă regasesc.

Părul să mă părăsească

Și hainele sa-mi fie de prisos,

Un adevăr să mă găsească

Și să nu-i fiu de folos.

Iar când durerea cade greu

Și vremea bună n-o alungă,

Să fii puțin în locul meu

Cu inima în pungă..

Lupin

Aș putea fi străin mereu

Tărâmului tău celălalt,

Ți-aș putea fi străin la greu

Cum e un pește pe asfalt.

Aș putea fi străin oricând

Tărâmului tău promis

Ți-aș putea fi străin în gând

Când te iubesc pe furiș..

Dar nu sunt un străin

Tu mă cunoști prea bine,

E doar un prădător hain

Ce se ascunde-n mine.

Tentativ

Te gândesc de ceva timp deja

Îți dau forme și te întortochez,

Doar de-aș putea schimba ceva

Să-ncerc din nou să te creez.

Te șterg rapid c-o radieră

Și scriu numai versuri de fum,

În jurul lor să desenez o sferă

Căci e numai noroi pe drum.

Și m-am obișnuit să stric câte ceva

Cu o mână în aer și una-n pământ,

Sper să nu te fi pierdut deja

Că nu voi mai putea să-ti cânt.

Și te pictez mereu pe-aceeași pânză

Când sufletul îți plânge liniștit,

Căci tu ești verde ca o frunză

Și iar în geam mi te-ai oprit.

Doar tu ești ancora ce-mi ține vasul

Și nu-ți pot rupe lanțul nici cu foc,

Aș vrea dar nu pot ține pasul

De ieri nu te mai simt deloc..

Steoria

Am văzut cum îți curgea luna pe față

Și cum lumina ei te radia,

Atunci tu te treziși la viață

Ființa cea din coasta mea.

Te ridici, ș-apoi creezi un tumult

Tu ca o ceață densă ai apărut,

Încerci s-aprinzi ce a fost stins demult

Doar o scânteie amară din trecut.

Dar stai, nu mai spera aiurea

Iubirea noastră nu mai este,

Și nu mai e nimic aievea

Nici măcar ce-i trupește.

Acum înghiți mii de suspine

Dar unele îți stau în gât,

Lasă că știu eu cel mai bine

Cum e să fii un amărât.

Cuplistică

Aș vrea curând să zbor din mine

Doar jumătate, nu de tot

Și tu să poți să zbori din tine

În aer să mă-nveți să înot.

Căci noi în aer ne vedeam adesea

Cu sufletul ne îmbrățișam,

Atingerea ne era zestrea

Când degete noi ne-ncleștam.

Palmele ne erau norii

Și dragostea ne era ploaia,

Eram precum nemuritorii

Arzându-ne văpaia.

Terapia durerii

Ți-aș sparge capul c-un burete

Pielea să ți-o fierb cu cerul,

Și creierul să-ți sară pe perete

Durerea să o simți ca gerul.

Tu speri să tac și-ai vrea să nu am față

Limba să-mi ia foc și gura să-mi înghețe,

Să mă faci nod și să mă pui pe-un fir de ață

Sau să am ochii plini de bețe.

M-a picurat în creștet vântul

Și aerul îmi pică greu,

Să mă aștepți în așternutul

În care-ai hibernat mereu.

Gânduri paralele

Când dormi tu, eu vorbesc cu stelele

Aș vrea macar atât să realizezi..

Când dorm, mi se inundă casele,

Ia zi.. când dormi, tu ce visezi?

Căci eu m-am săturat de-aceleași ghilotine

Mereu să-ti fac acelasi joc,

Să știi că-n oasele din mine

Nu mai e măduvă, ci foc.

Mă doare când mă taie norii

Și sângerez c-un sânge verde,

Nu înțeleg de ce-au fugit cocorii

Sau cum de dragostea se pierde..

La capăt

Foarte curând nu va mai fi ziua de mâine

În care să ne-ascundem, să sperăm și să visăm

Tu să te bucuri la un colț de pâine

Și cu borcanul gol, sfârșitu’ s-așteptăm.

E sete multă.. e cumplit în viață

Să te arunci prin gânduri sângeroase

Să tot aștepți să vezi în dimineață

O altă soartă, în zile dureroase.

Când tot ce speri și faci, nu mai contează

Când tot ce spui sfidează realitatea

Când sufletul nu radiază

Când n-are rost să-ți plângi singurătatea.

Ce amăgiri se întrupează-n tine ?

Degeaba o aștepți privind în urmă

Cu sufletul plin de suspine..

Pe viitoarea Evă.

Ea..

Din negura timpului s-a ridicat

Voioasă, plăpândă, frumoasă

În urma ei totul s-a dezintegrat

Ea rămânând aceeași crăiasă.

Atingerea ei e ca morfina

Sărutul ei oferă nemurirea

Singură, doar ea are vina

Pentru care am menirea.

Fără ea e tăcere, liniste, vid

Haosul îşi dezlanţuie trupele

Totul în jur e negru, morbid

Oamenii se-atacă între ei, hienele.

Eu am închis fereastra şi uşa

Îmi aştept sfârşitul, tot singur

Căci de eram cu ea, gingașa

Soarta-mi era alta, acum murmur.

În sfârşit mi-a sosit călăul

Îşi face treaba, încet ma divid

Ea pleacă, mă uită, mă lasă cu jugul.

Totul în jur e negru, morbid.

Portretul unei lacrimi

Mă regăseam în ceasul plin de ploi

Pe-un prag de ape m-așezam încet

S-ascult în asfințit cum râdeam noi

Ca un ecou făr’ de răsunet.

Adesea în răcoarea zilei locuiam

Și-n sinea mea incendiam castele

Spărgeam și tot spărgeam

Oglinzile din gânduri paralele.

Pășesc  în urma ta nepăsător

Pe străzile orașului cu brumă

Chiar știi tu ce-i în viitor,

Sau vrei sa nu mai vină?

Dar tu, iubito, ești un abur fin

Un nor de-atomi născut la întâmplare

De-aceea văd prin trupu-ți cristalin

Dureri fără scăpare.