Trezește-mă, căci..



A trebuit să te visez, ca să îți pot vorbi
A trebuit să te visez, ca să te pot iubi
A trebuit să te visez, ca să te pot privi
A trebuit să te visez, că altfel aș muri
De dorul tău.

Aș fi dorit să stai, în nopțile-astea reci
Aș fi dorit să stai, să fii a mea pe veci
Aș fi dorit să stai, cu mine timpul să petreci
Aș fi dorit să stai, de lângă mine să nu pleci
Că-mi este greu.

Deși nu mi-am dorit, tu totuși ai plecat
Deși nu ne-am văzut, chipul ți l-am visat
Deși n-am arătat, eu te-am iubit neîncetat
Deși-n zadar a fost, eu totuși am sperat
Să fiu al tău.

Aș vrea să știi, că eu am fost aici necontenit
Aș vrea să știu, că din iubire pot fi fericit
Aș vrea să vii, că-n singurătate am pierit
Aș vrea să fiu, tot ce vreodată ți-ai dorit
Să-ti fiu.


Vidia


Mi-am pus sufletul pe pernă și-aștept
un semn de la mărețul arhitect,
Că-n lumea noastră sferică de inimi
noi toți purtăm pe nume patimi.

Misterul și serenitatea ce găsesc în mine
mai poți afla în singuratice ruine,
Liniște peste tot, ca un pustiu de gălăgii
și-aud numai suspinul unei sălcii.

M-am angajat în slujba universului
pe post de donator de stele noi,
Nu mai sunt dorințe în cele căzătoare
asta așteaptă în noapte fiecare.

Doar peștii morți se lasă duși de val
actori ai acestui antic carnaval,
Se mută-n inimă nouă fără chirie
pe undeva, pe la periferie.

Eu, lupul


Eu sunt roua plantelor în primăvară
Căldura familiei din pădure
Frate cu tot pământul
Eu, lupul.

Eu sunt urletul ce-auzi în noapte vara
Cel ce cântă în tandem cu luna
Și apoi își joacă dansul
Eu, lupul.

Eu sunt foșnetul de frunze toamna
Vânătorul făcându-se nevăzut
Șoapta ce îngână vântul
Eu, lupul.

Eu sunt frigul ce intră-n oase iarna
Colțul rece pe bătaia inimii
Avalanșa ce caută jugul
Eu, lupul.

Cum..?


Cum să încep a-ți explica a mea iubire
Când tu nu vrei să fii iubită,
Și mor..
Puțin câte puțin cu fiece privire?

Cum să mă-nalț pe culmile cele semețe
Când tu ești aerul ce îl respir,
Și mor..
Puțin câte puțin într-un ocean de fețe?

Cum pot să nu-ți visez în noapte chipul
C-atunci când nu te vad,
Moare..
Puțin câte puțin de dorul tău și timpul?

Și cum să-i spun acestui dor nebun de tine
C-atunci când tu nu ești aici,
Eu mor..
Din ce în ce mai mult în mine?

Iar atunci..


Să moară-n mine voi lăsa
dorinţa de-a iubi ochii tăi,
Eu voi lăsa.. tu vei pleca
departe, peste munţi şi văi.

Vei apropia chipul de alt chip
vei îmbrăţişa alte degete,
Te vei amesteca într-un nisip
în mare să-ţi acoperi urlete.

Eu îţi voi fi prezent în gând
posedând iubirea pentru el,
Sufletul îţi va fi flămând
de un alt suflet paralel.

Iar intimitatea nopţii trăite
se va uita încet.. uşor,
„Sunt goală de tine, iubite!”
noaptea.. vei şopti cu dor.


Idilă


Pe un fotoliu vechi şi rupt petrec
în jurul meu e praf pe tot furnirul
Rânduri de ani ce cu greu trec
iubito, de tine nu imi trece dorul.

Sunt pentru voi marioneta nevoii
aruncat cu zor din mână-n mână
Şi m-aţi jucat pe aţă-n dansul ploii
iubirea-mi curge din ultima vână.

V-am căzut în adâncurile morţii,
să mă împiedic de linii de ură..
O ură ce pare că n-are proporţii
e timpul pentru acea dublură.

Aruncă-te, tu, în focul minciunii
înainte să pierzi inima frântă
Nu-mi ard în vatră tăciunii,
dar în suflet iubirea îmi cântă.


Pentru inima ce-am avut-o odată


Te-ai lasat trădată şi-nşelată prea uşor
Măcar de-ascultai raţionamentul uneori
Ascultă.. tot ce-i frumos se pierde-n zbor
A fost prea târziu şi te-am lăsat să mori.

Zâmbeai păşind pe aer şi flirtând cu luna
De unde să ştii că te-otrăvea treptat ?
Oarbă de iubire i-ai pus pe cap cununa
Speranţe deşarte.. ea nu te-a aşteptat.

Se năştea din mare în fiecare seară
Şi vă-ntâlneaţi când soarele dormea
Nu concepeai ca gandul ei sa doară
Tu-i erai noaptea în care strălucea.

Ai sperat că iubirea va fi nemuritoare
Şi că luna e destinată pentru tine
În fiecare noapte o strigi fără-ncetare
Te rog.. nu mai urla, că nu mai vine.


Parfum


Am ajuns de curând la marginea inimii mele
Şi ce-am găsit acolo m-a-ngrozit
Resturi de iubiri, de mă durea să calc pe ele
Rămăşiţele a tot ce eu am iubit.

Am încercat zadarnic să le ascund cumva
Dar nu puteam decât să le arunc
Aveam nevoie de curăţenie-n inima mea
Curată, cum e inima de prunc.

Dar pe măsură ce-aruncam şi curăţam
Gaseam piese care se potriveau
Lasam totul sa cadă şi uimit priveam
Cum resturile parcă se iubeau.

Şi se iubeau necontenit aproape de pierzanie
Atât de tare-ncât formau visele firii
Neputincios priveam din colţ plin de mânie
Tot ce vedeam, erau ruinele iubirii.

Am înghitit în sec, şi-ncet le-am dat drumul
Neştiind că fac loc pentru altele,
Inima s-a-nnegrit, a mai rămas parfumul
Ce-am mirosit mereu în stele.

Expus


Petrec singur în şoapte, amintiri trecute
Şi totul la gust mi-e foarte amar
Fără lumina ta, noaptea mă-nghite
Iubirea mea, celebru astru selenar.

Pe tine te zăresc în fiecare oglindă
Portal către dimensiuni nebănuite
Privirea ta pare că vrea să mă cuprindă
Una, din milioane de ispite.

Voi provoca din nou explozia primordială
Suflând lumina-n stele şi imense galaxii
Prin strălucirea lor atrag invidia regală
Dar mie nu imi pasă şi te aştept să vii.

Poetul, stiloul şi hârtia


O.. de când nu te-am mai scrijelit, celuloză dragă
Ce mult a trecut de când te-am mângâiat duios
De când nu ţi-am povestit ce nu ştie o lume-ntreagă
Lucruri ce mă fac să merg între ei cu capul jos.

Trăiri şi gânduri ce ţi le împărtăşeam cândva
În vremea când încă o aveam în inimă şi gând
Atunci când noaptea, stiloul încă iţi soptea
Îţi povesteam ţie tot.. iar eu încet, încet uitând.

Fiecare cicatrice albastră îţi era povară grea
Şi trebuia s-o porţi cu tine până în infern
Iar orice semn în plus te apăsa şi te rupea
Eliberarea mea, dar pentru tine chin etern.

Timpul a trecut şi-am încercat s-o uit, îţi jur
Ţi-am dat şi ţie drumul oprind agonia..
Acum te ţin aproape, să te las nu mă-ndur
Tot ce contează.. poetul, stiloul şi hârtia.

Despre azi


Sunt gol, atât de gol, ca o vale fără ecou
Ecou pierdut prin voia defrişării,
Să mă-ngropați sub un copac când oi muri
Nu m-aruncați la voia întâmplării.

Am nevoie de pământ cum are el nevoie de mine
Pânză freatică, absoarbe-mi esența,
Cel mai bun optimist și-a schimbat prefixul
Făcându-și succint simțită absența.

Ține-ți sentimentele aproape, într-o cutie
Chiar de ți-o fi foame, n-o deschide
Orbiți, flămânzi, nu știm, trecutul vine mâine
Ne transformăm, crisomelide.

Iar tu.. de ce privești cu ochii lăcrimați?
Tot răul spre bine, parc-așa ziceai,
Ai plecat și m-ai lăsat cu toți nebunii ăștia
Te uitai, mă priveai, dar nu vedeai.

Frumusețea-i trecătoare, de aia nu ești lângă mine
Nu am regrete, dar nici simpatie,
Cimitirul amintirilor îți șopteste “Adio, iubito!”
Doar eu știam ce-avea să fie.

Lumânarea-i încă aprinsă-n cămară, să știi
O să te-aștept și vară și iarnă,
Trăind cu gândul la tine, speranța e oarbă
Vom vedea ce vrea timpul să cearnă.


În nimicul unei nopţi..


Caut persoana cu care-am trăit clipele
Chiar dacă-i minciuna,
Caut locul unde-a înecat marea soarele
Și s-a-ntâlnit cu luna.

Din tot ce-a fost, nimic n-a mai rămas
Aceste lacrimi nu se pot usca,
Mintea mi-e ceață, inima bombă cu ceas
Și țin în mână absența ta.

Prin ploaie și prin vânt cu picioarele-n pământ
Secunda vrea ochii să-nchidă..
Înspre tine m-am aruncat fără niciun avânt,
De unde să stiu că esti efemeridă ?

Despărțirea-l rănește pe cel trăit în iubire
Ș-apoi lasă loc schimbării,
Dar lipsa ta a dus la o cumplită dezolare
Singurătatea e locul purificării.

Un renunţ


Aud vântul aspru mângâind, pământu-ngheaţă
Liniştea ceţii de seară pică-n ureche ca o şoaptă
Nordicii toţi se bucură căci frigul prinde viaţă
Peste tot şi peste toate, umbra şi privirea dreaptă.

Nu mai vorbi, nu vreau s-aud nimic de oraşe
Vreau ca habitat un mediu lipsit de confort,
Poporul tăcut e captiv în mii şi mii de lăcaşe
Lumea petrece și eu dorm sub copacul mort.

Degeaba flacăra ta imi dă căldură şi lumină,
Ce-i fericirea, decât un pansament al durerii
Iar la sfârşitul oceanului întinde-mi o mână
Sau dacă nu.. chiar dă-mă cu totul uitării.

Decembru


Îmi era dor de zăpada și de vântul ce îngheață
Și de nopțile în care lumea pare că-și ține respirația
Mergând acum pe stradă, tot ce pot să văd în față
Niște adunături de oameni continuând tradiția.

Și iar aș vrea să fiu cu tine sub noaptea fără stele
Naivi tăcuți împrăștiind în jur iubirea noastră
Ce clipe.. deja mi-e dor când mă gândesc la ele
Iar drumu-i foarte lung în astă seară albastră.

Să te țin în brațe, frumos miez șlefuit de safir
Am fost până acum într-o urâtă căutare..
De-ar fi s-aleg între iubire și aerul ce-l respir,
Ți-aș spune „Te iubesc” cu ultima suflare.

Dar e păcat că tu ești doar un mare demagog
Și-am obosit mereu să-ți văd inima de piatră,
Decembru ai milă de mine, e tot ce te rog
Căci drumu-i foarte lung în astă seară albastră.


Eșec


Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos
Să te mândrești cu mine peste ani
Și când ți-e tare greu, să-ți fie de folos
Ceva ce-ar speria și pe spartani.
                                                  
Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos
Creat cu toată-ndemânarea mea,
Ceva ce ai putea trimite-n cosmos
Ceva măreț ce nu va dispărea.

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos
Ceva să poți privi cu admirație
Apoi să povestești vreunui strămoș
Ce poți face din imaginație.

Eu doar am vrut să-ți fac ceva frumos
Și zău că m-am străduit din greu,
Tot ce-a ieșit.. este ceva dezastruos
Și va rămâne-n capul meu.


Tatăl Pământ


Există un om bătrân de miliarde de ani
Nimeni nu știe exact când s-a născut,
I-ar face invidioși pe bătranii veterani
Și nu se vaită, deși prin multe a trecut.

I-au tăiat toate râurile curgătoare
I-au jupuit bucați mari din piele,
El a rămas tăcut chiar dacă doare
A dres ce-a mai rămas din ele.

Acum ridică mâinile înjunghiate
Șoptind că încă-l putem vindeca,
Noi auzind, cu sufletele-ndurerate
Începem ușor, bătrânul bandaja.

Meticuloși asemeni doctorilor iscusiți
Cu unguente, ac și multă medicină,
Recuperând toți anii aceștia pierduți
Insinuând ca nu suntem noi de vină.

Îi întoarcem cu grijă corpul răvășit
Cu fața în sus spre cerul magnific,
E bucuros pentru c-aproape s-a sfârșit
Din lupta lui mai e un pic.

Și ce găsim sub trupul frânt pe toți uimește
Este iubita lui de-o viață, femeia bătrână,
Pentru ultima oară cu drag o privește
Se stinge încet și-i dă drumul la mână.

În tot acest timp a protejat-o atent
Știind că omenirea pe la spate îl fură,
Am greșit că nu i-am supravegheat permanent
Pe Tatăl Pământ și pe Mama Natură.


Mesmeriza


O insulă de gând în mijlocul oceanului
Pe plaja mea ai apărut tu ca o briză
Ești ce-am sperat mereu de-a lungul anului
Ceea ce eu numesc o blândă mesmeriză.

O mică tornadă aspirând nisipul fin
Dar foarte violentă-n calea ta rotundă
Pe sus m-ai ridicat și m-ai lovit din plin
Și-n mintea mea tu ai creat o undă.

Sunt prins în câmpul gravitațional uman
Acum până și glasul tău venin mă unge
Nu are rost să mă ascund sub paravan
Ori să mă leg cu al tău păr pătat de sânge.

În mijlocul furtunii, noi doi așezați nicăieri
Nici n-am început dar nici n-am terminat
Suspinând un ecou după mii și mii de plăceri
Nu vreau nimic, decât să știi că te-am uitat.

Iar inundate, sentimentele îmi curg șiroi
Oricât aș vrea, acum deloc nu pot să te ating
Nu cred eu că distanța-i relativă între noi
Ci doar suntem ca doi magneți ce se resping.

Singurătate



Singurătate-n calea mea întunecată
Lumina vine dar tristețea o alungă
Ce simt eu e o poftă neînduplecată
Astăzi, aici, eu am să trag o dungă.

O să mă lupt cu mine și cu mintea mea
Copleșit de-un sentiment de neputință
Ca mântuire voi căra-n spinare marea
Și-n ochi voi ține captivă a ei esență.

Războiul inutil purtat pe 2 fronturi
Știm că pământul s-a săturat de pământeni,
E trist cum este cercul fără laturi
Și cum absența mea n-o s-o observe nimeni.


Construcții


Ce arde-n mine nu e foc și nici vulcan
E o scânteie ce-a aprins un vis pierdut
Speranța mea e matematică de-un an
Calculând-o intervine factorul necunoscut.

Cand eu sunt X și tu esti Y-ul
Pierduți in ecuația iubirii noastre
Ceea ce căutam, soluția e null
Căci noi suntem transfigurați în astre.

Două construcții colosale pline de-atomi
Quasari pulsând pe-ntinse galaxii
Două stele pitice denumite gnomi
Uniți, atingem viteza luminii.

Ne vom mări dimensiunea cunoștinței
Aceasta creștere nu poate fi condiționată
Este expansiunea sferei conștiinței
Și doar de spirit ea va fi consolidată.


Comet


Din colț de stele iarăși am căzut în gol
Plutind prin vid, abisul negru și neștire
Amara lună m-a privit, punct de namol
Nicicând nu mi-a fost așa dor de o privire.

Totul e violent și luminos în jurul meu
Orizontul infinit din universuri paralele
Departe de refugiul credinței - ateu
Moment de neputință-n gândurile mele.

Astronaut mereu pierdut în spațiul antic
Om preistoric venerând acest pământ
Spre voi privirea mea deloc n-am să ridic
Când totul moare-n praf și voi v-ați frânt.

Tribal


Timp de-un car întreg de ani
Multe zile, ore și secunde
N-am avut nevoi de bani
Locul unde răul se-ascunde.

Am trăit nomazi, cutreierând
Vânam pentru blănuri și carne
Din copaci și tufe culegând
Suvenir din colți și coarne.

Noi în pădurea deasă locuiam
Pe vaste câmpii și pe coline
Cu focul din cer ne încălzeam
Și asteptam ceva ce nu mai vine.

Aceste amintiri le am mereu
Un sentiment ce eu împărtășesc
Și știu că le-a mai fost și greu
Dar eu în trib mă regăsesc.

Citadela


Pe spatele florii deschise
Sunt semnele unei victorii
O luptă ce vezi doar în vise
O luptă în straie sonorii.

Trimiteți voinici întăriri
Un aprig efort de susținere
Un asediu de mii de sclipiri
Așa se nasc imperiile tinere.

Și-am făurit în zori arme noi
S-atacăm un măreț edificiu
Trupele cad în șuvoi
Victoria cere un sacrificiu.

Învins-am focul cu furtuna
Suflam cu gheață-mprejur
Învins-am până și minciuna
Cu tot ce e frumos si pur.

Așa să scrieți în istorii
Că-n lupta cea întunecată
Eroi la marginea comorii
Sunt cei cu mintea curată.

Mama


De cand ne naștem suntem goi
Și orice vis am urmărit
Chiar și când creștem în eroi
Din spate ea ne-a îngrijit.

S-a straduit mereu sărmana
Să-ți fie numai bine
Și cand e greu întinde mâna
Să te-ajute pe tine.

Tu ești copilul ei iubit
Iubirea nu se va schimba,
Ești tot ce ea a prețuit
Degeaba nu te va certa.

Când ceri un sfat altcuiva
Si orice-ar zice nu ajută,
Gandește-te la mama ta
Ascult-o că prin viață e trecută.


Evada


Societatea-i o eroare
Al unui calcul matematic
Făcut de unul mare
Ce-n slăvi eu nu-l ridic.

Un act național dramatic
Sau un experiment moral
Luați toți parte sistematic
La un asiduu ritual.

Vandalizați mereu natura
Și îl numiți progres
Ați ignorat rapid cultura
Să vă-ndopați cu succes.

Ați provocat ce-i iminent
Al treilea război vine
Si este fără precedent
Ce se întâmplă-n lume.

Tu înțelege-mi liniștea
Ca să-nțelegi cuvintele
Să știi că doar tăcerea
Ne va deschide sufletele.

Rădăcin


Nimic nu mă inspiră
Nici dragostea din tine
Civilizația aspiră
Tot ce e bun din mine.

Nu vreau nimic deosebit
Spiritual sau fizic
Doar să dispar subit
Din lumea asta de nimic.

Și mă îmbrac în frunze
Solul îmi e podeaua
Nimeni să nu m-acuze
Când mă hrănesc cu roua.

Îmi fac acoperiș din stele
Noaptea s-admir lumina
Pereții să-i am din nuiele
Pădurea e cortina.

Ciocanitorile să bată cuie
Să-mi cânte mereu dimineața
Să-mi îndulcească zile
Așa să îmi continui viața.

Vârcolacul


De coamă te-a prins raza lunii
Oare cum ai dormit multe veacuri
Și cum ai privit toți nebunii
Amăgind, promițând numai leacuri.

Privește apusul cu teamă
De sete nu poți respira
În jur e o lume vicleană
Ascunde cu grijă postura.

Mârșav pândești noaptea prada
Vânezi picături de ziuă
Soarele-ți va zdrobi retina
Dar topită privirea-ți continuă.

În inimă-ți bate un gong
Ții umbră degeaba pământului
Și glasul tău cântă diftong
Bătaia e pulsul trecutului.

Zadar


M-am tuns, bărbierit și spălat
Mi-am curățat de păcate pielea
Dar mirosul de perpetuu ratat
Nu l-am putut îndepărta.

La ușă mă uit așteptând
Ceasu-nchide ora zece,
Stau singur și m-alearg-un gând
Pe masă hrana-i rece.

Degeaba-s privirea și versul
Nicicând amandoi nu ne-am vrut,
Pansează-mi alcoolic uitatul
Și-ntoarce-te în așternut.

Nu-mi pune în mână balanță
Nu pot să mă echilibrez
Și poate sunt verde-n esență
Dar vreau să mă diluez.


Primitiv


Sunteți îndoctrinați majoritatea
Ați încetat a mai lupta,
V-ați consumat deja integritatea
Ea era tot ce mai conta.

Purtați pe cap vizor de cal
Și nu aveți o viziune,
Un sentiment primordial
Iubirea-i doar o slăbiciune.

V-adăpostiți în lăcomia zilelor
Și vă-nveliți mișel cu ceața,
Dar va veni lumina zorilor
Ca să vă spele fața.

Și ați pierdut ce era sfânt
Ați rupt chiar legătura,
Cu ce-i vital pe-acest pământ
Conexiunea cu natura.

Nu știu cum veți putea scăpa
De-al timpului mormânt,
Inevitabil  veți avea
Dureri fără veșmânt.

Căci asta meritați iudeilor
Voi ați trădat până și viața,
Dar noi avem răbdarea zeilor
Cei ce ne-au spus povața.

Spasial


Aș vrea să mergi cu mine pân’ la soare
Să ne prăjim speranțele și visele,
Să continuăm chiar de ne doare
Să ardem toate grijile.

Să ne lansăm mereu din răsărit
Cu nava noastră de iubire,
Asta e tot ce mi-am dorit
Până la ultima clipire.

În spațiu nava va pluti
Spre o eternă nemurire,
Căldura nu ne va topi
Vom face o descoperire.

Vom dispărea într-o lumină sumbră
Și zău că nu ne va păsa,
Căci eu voi fi în a ta umbră
Iar luna ne va eclipsa.

Secv


Mă-ntrebi mereu ce s-a întâmplat
Și de ce suntem așa reci,
Dizgrațios eu te privesc din pat
Ușa să nu o-nchizi când pleci.

Acum nu pot să-ti spun nimic
Din cauză că nu am limbă,
Nici capul nu pot să-l ridic
Căci mintea liberă se plimbă.

Nu știu ce speri, sau ce dorești
Eu ți-am dat tot și nu ai vrut,
Aș vrea să știi unde greșești
Și cât de tare m-a durut.

Încă te-aștept și zi și noapte
Să-mi fii mereu foarte aproape,
Să vii să ne vorbim în șoapte
Ș-apoi să ne culcăm în pleoape.